E normal să vrei să te simţi în siguranţă. Află cum să ai grijă de tine acasă, când ești pe afară și în mediul online, cu ajutorul unui ghid prietenos care îţi arată cum să devii mai încrezător în fiecare zi.
Fii propriul tău erou. Când știi cum să eviţi pericolul, te simţi liber să te joci, să explorezi și să impui limite sănătoase. Cartea te ajută să recunoști semnalele importante și să iei decizii bune acasă, pe stradă, la plajă, pe bicicletă sau online.
Vei învăţa pași simpli – oprește-te, gândește-te, alege – ca să ai grijă de tine și de cei din jur. Poveștile în benzi desenate, cu personaje care-ţi seamănă, îţi arată situaţii reale și cum să le gestionezi cu calm și curaj. Siguranţa nu înseamnă frică, ci încredere. Vei găsi sfaturi clare și ușor de urmat: unde să te joci și când să ceri ajutor, când să traversezi și cum să înoţi… şi multe altele.
Recenzii pentru seria Copii încrezători:
„La noi acasă, fiecare seară era un mic câmp de luptă – crize, lacrimi, uși trântite. După ce am citit împreună poveștile cu benzi desenate, Ana m-a surprins spunând: «Sunt nervoasă, dar o să respir și mă calmez». N-am mai auzit niciodată asta din gura unui copil de 7 ani. Am simțit că am primit un cadou imens: liniște și echilibru.” – Ioana, mama Anei (7 ani)
„Nu sunt genul de părinte care crede în miracole, dar trebuie să recunosc că aceste cărți au schimbat ceva esențial. Vlad își risipea toți banii de buzunar pe dulciuri, acum are un plan pe caiet, face liste și pune deoparte pentru bicicleta visată. Îl privesc cum se mândrește cu fiecare pas și îmi dau seama că nu mai am un copil care cere, ci unul care construiește.” – Andrei, tatăl lui Vlad (8 ani)
„Radu e copilul sensibil, mereu cu capul în jos, care spunea «da» chiar și când voia să spună «nu». Am citit împreună capitolele despre siguranță și acum îl aud zicând cu voce clară: «Nu vreau să fac asta». E simplu, dar pentru el e o revoluție. Îi văd spatele drept și ochii curajoși. E ca și cum ar fi descoperit propria lui coloană vertebrală.” – Mirela, mama lui Radu (9 ani)
„Ilinca plângea din orice și se pedepsea singură pentru greșeli. Cartea a transformat lacrimile în cuvinte. Când a spart un obiect, n-a mai fugit în cameră, ci a venit la mine și a spus: «Îmi pare rău, dar pot să repar». M-am uitat la ea și am știut: asta e prima ei dovadă de maturitate emoțională. Și da, a reparat și obiectul, dar mai ales încrederea în ea.” – Cristina, mama Ilincăi (10 ani)
